
CLINICĂ STOMATOLOGICĂ · SECTOR 4, BUCUREȘTI
Clinică stomatologică în Sector 4, cu medici specialiști și timp dedicat pentru fiecare pacient.
Lucrăm după principiile Slow Dentistry, iar prețul îl afli înainte să începi.
Luni – Vineri, 9:00 – 20:00 · Strada Hațegana 7, Sector 4 · parcare privată pentru pacienți
Despre clinică

Smile Dental Spa este clinica stomatologică fondată de Dr. Anca Maria Ionescu, medic specialist în chirurgie orală și maxilo-facială. De peste 20 de ani, oferim îngrijire stomatologică de calitate pacienților de toate vârstele, atât din Sectorul 4, cât și din restul Bucureștiului.
Lucrăm după principiile Slow Dentistry: acordăm fiecărui pacient atenția și timpul necesar pentru un tratament realizat cu grijă, fără grabă. La prima consultație îți explicăm clar situația dentară, opțiunile de tratament și costurile aferente, astfel încât să poți lua o decizie informată, fără presiune.
Echipa noastră reunește 9 medici stomatologi, dintre care 7 specialiști în diferite ramuri ale stomatologiei. Astfel, putem realiza tratamente complexe în cadrul aceleiași clinici, pe baza unui plan de tratament integrat, de la intervențiile chirurgicale și inserarea implanturilor dentare până la restaurarea protetică finală.
Acordăm fiecărui pacient timpul și atenția de care are nevoie pentru a alege împreună cele mai potrivite soluții de tratament.
Un mediu calm și primitor, în care să te simți confortabil și în siguranță la fiecare vizită.
Respectăm protocoalele de sterilizare și dezinfecție a instrumentarului și a spațiilor de tratament, pentru siguranța fiecărui pacient.
Îți explicăm deschis opțiunile de tratament, beneficiile, riscurile și costurile, astfel încât să poți lua o decizie informată, fără presiune.
Tratamente
Descoperă serviciile noastre stomatologice. Selectează tratamentul care te interesează pentru a afla mai multe detalii.
Prețuri
Credem în transparență, de aceea îți prezentăm câteva dintre prețurile practicate în clinica noastră. Costul complet al tratamentului îți va fi comunicat în urma consultației, înainte de începerea acestuia.
Cu medic specialist și plan de tratament. Consultația primară, fără plan de tratament: 150 lei.
200lei
preț
Detartraj, periaj profesional și Airflow.
350lei
preț
În funcție de mărimea și poziția cariei.
300lei
de la
Același preț indiferent de numărul de canale. Refacerea dintelui se plătește separat.
700lei / dinte
preț
Bontul este inclus. Implant Zimmer: 750 €. Implant din zirconiu: 950 €. Coroana se plătește separat.
600€
preț
Coroană integral ceramică EMAX: 1.700 lei.
1.500lei
preț
Pe arcadă. Aparat ceramic sau safir: 3.900 lei pe arcadă. Alignere ArtLine: de la 9.900 lei.
3.000lei / arcadă
preț
De luni până vineri, de cele mai multe ori în aceeași zi.
200lei
preț
Poți plăti și în rate, prin Banca Transilvania sau TBI Bank. Lista completă de prețuri →
Echipa
9 medici, dintre care 7 specialiști, cu experiență în diferite specialități stomatologice, care colaborează pentru a-ți oferi un plan de tratament personalizat și soluții adaptate nevoilor tale.

Dr. Anca Maria Ionescu
Medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială

Dr. Ioana Teoteoi
Medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială

Dr. Alexandra Gavrilescu
Medic specialist ortodonție și ortopedie dento-facială

Dr. Irina Onica
Medic specialist ortodonție

Dr. Andreea Chiș
Medic specialist pedodonție

Dr. Diana Matei
Medic specialist endodonție

Dr. Gabriela Cojocaru
Medic specialist protetică dentară

Dr. Silviu Pascu
Medic dentist · implantologie dentară

Dr. Ioana Mikki
Medic dentist · stomatologie generală și endodonție
Urgențe stomatologice
Te doare un dinte sau ai o umflătură? De luni până vineri, între 9:00 și 20:00, dacă suni dimineața, de cele mai multe ori te putem vedea în aceeași zi. Oprim întâi durerea, apoi îți explicăm ce mai e de făcut și cât costă. Consultația de urgență costă 200 lei.
Sună: 0760 257 337Plata în rate
Pentru tratamente precum implanturile dentare, lucrările protetice sau aparatele dentare, îți oferim posibilitatea de a achita costurile în rate, prin intermediul băncilor partenere.
Plata în 6 rate fără dobândă, pentru tratamentele stomatologice.
Până la 60 de rate, doar cu buletinul. Aprobarea se face în clinică, iar costul total îl afli înainte să semnezi.
EXCELENT
Pe baza a 446 de recenzii
Publicat pe Google![]()
Gina MandaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am ajuns la această clinica prin recomandare și am întâlnit doctori blânzi care comunica direct cu copilul și doresc sa ofere o experiență plăcută. Suntem foarte încântați și mulțumiti de serviciile oferite!Publicat pe Google![]()
Gabriela VeleaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Doar persoane excepționale care îți oferă un mediu plăcut, făcându-te să revii chiar dacă cu toții știm cat de greu e :) <3Publicat pe Google![]()
David Ana-MariaTrustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
it was a great experience, I was with my daughter and she liked it.
Întrebări frecvente
Smile Dental Spa este pe Strada Hațegana 7, Sector 4, București. Avem parcare privată pentru pacienți.
Luni – Vineri, 9:00 – 20:00. Sâmbăta și duminica clinica este închisă, dar ne poți lăsa oricând un mesaj pe WhatsApp.
Consultația cu medicul specialist și planul de tratament costă 200 lei. Consultația primară, fără plan de tratament, costă 150 lei.
De luni până vineri, de cele mai multe ori da. Sună-ne dimineața și îți spunem prima oră liberă. Consultația de urgență costă 200 lei. Urgențe stomatologice.
Da. Copiii sunt tratați de medicul specialist în pedodonție, iar părintele stă lângă copil pe toată durata vizitei. Stomatologie copii.
Da. Prin Banca Transilvania poți plăti în 6 rate fără dobândă, iar prin TBI Bank în până la 60 de rate, doar cu buletinul, cu aprobare în clinică.
Da, consultațiile se pot face și în engleză. Do you need an English-speaking dentist? English-speaking dentist in Bucharest.
Programare
Completează formularul cu datele tale de contact, iar noi te vom suna pentru a stabili o programare. Dacă ai radiografii recente sau un plan de tratament de la un alt medic, le poți aduce la consultație sau ni le poți trimite pe WhatsApp.